Ce este pozitionarea Gamma si de ce conteaza? [video]
Pozitionarea Gamma este un concept important in piata optiunilor si are un impact semnificativ asupra modului in care evolueaza preturile pe pietele financiare.
Fie ca tranzactionam activ piata de optiuni, fie ca nu o facem (tranzactionand shares, futures sau CFD), vom fi afectati zilnic de pozitionarea agregata din piata de optiuni.
Concepte:
- Activ suport = Asset-ul pentru care se tranzactioneaza contractul derivativ (options, futures, etc.). De ex.: AAPL, Crude Oil, index-ul S&P500, etc.
- Delta = cu cat se misca pretul (valoarea) unui contract de optiuni, la miscarea cu un dolar ($) a pretului activului suport.
- Gamma = cum se modifica Delta unei optiuni pe masura ce pretul activului suport fluctueaza.
- Pozitionarea Gamma = Gamma agregat al tuturor pozitiilor din piata de optiuni (contracte deja tranzactionate, Open Interest) la diferite niveluri de pret ale activului suport (Strike prices)
Intelegerea pozitionarii Gamma este cruciala deoarece ne ajuta sa anticipam comportamentul dealer-ilor si al market-makerilor si, in consecinta, volatilitatea pietei.
Aici trebuie mentionat ca la ora actuala, piata de optiuni, datorita leverage-ului pe care il exercita asupra pietei de actiuni si datorita proceselor de Hedging Dinamic, determina (sau cel putin, influenteaza major) pe termen scurt evolutia pietei de actiuni.
Ce este Gamma?
Practic, Gamma este o masura folosita pentru a evalua riscurile si sensibilitatea optiunilor la schimbari in pretul activului suport. Daca Delta ne spune cat de mult se modifica pretul unei optiuni pentru o schimbare mica in pretul activului suport, Gamma ne spune cat de mult se modifica Delta insasi in conditiile aceleiasi schimbari in pretul activului suport, aratandu-ne cum se schimba rata de variatie a valorii unei optiuni.
Daca Delta reprezinta viteza de schimbare a pretului unei optiuni, Gamma reprezinta acceleratia.
Dar sa revenim la pozitionarea Gamma.
Pozitionarea Gamma se refera la faptul ca dealerii si market-makerii din piata de optiuni pot fi fie "Long Gamma" (pozitiv Gamma), fie "Short Gamma" (negativ Gamma).
Atunci cand piata este intr-o structura Gamma pozitiv, dealerii si market-makerii cumpara pe scaderea pietei si vand cand piata creste, ceea ce stabilieaza preturile, favorizand reversarea la medie.
In schimb, atunci cand piata se gaseste intr-o structura Gamma negativ, dealerii si market-makerii sunt fortati sa vanda pe scaderea pietei si sa cumpere pe crestere, ceea ce amplifica volatilitatea, exacerband miscarile pietei.
Efectul asupra volatilitatii
Pozitionarea Gamma are un efect direct asupra volatilitatii pietei.
Intr-un mediu de Gamma pozitiv, pietele tind sa fie mai stabile deoarece dealerii si market-makerii actioneaza ca un tampon impotriva miscarii preturilor.
Intr-un mediu de Gamma negativ, piata devine mai volatila, deoarece miscarile preturilor sunt amplificate.
Astfel, unul dintre aspectele importante privind analiza cantitativa (Quant Analysis), este faptul ca pozitionarea Gamma ne poate ajuta sa intelegem daca piata va fi calma sau agitata pe termen scurt.
Cum pot traderii folosi informatiile despre Gamma?
Traderii pot utiliza informatiile despre pozitionarea Gamma pentru a-si ajusta strategiile de tranzactionare in functie de mediul pietei. De exemplu, intr-un mediu Gamma pozitiv, un trader ar putea prefera strategii care beneficiaza de stabilitate, cum ar fi vanzarea de optiuni sau strategii neutre pe volatilitate. Pe de alta parte, intr-un mediu Gamma negativ, un trader ar putea fi mai precaut si ar putea opta pentru strategii de protectie impotriva volatilitatii.
ATENTIE
Orice strategie care are la baza regimurile de pozitionare Gamma din piata de optiuni trebuie sa fie ajustata si in functie de regimul de volatilitate, ceea ce complica atat analiza cat si executia. Din acest motiv, aceste strategii nu sunt recomandabile traderilor incepatori. In tot cazul, strategiile de tranzactionare pornind de la regimurile de pozitionare Gamma si/sau de la regimurile de volatilitate nu fac obiectul acestui articol.
Ceea ce dorim aici este sa intelegem cum afecteaza regimurile Gamma evolutia pe termen scurt si volatilitatea pietei.
Cum se determina pozitionarea Gamma?
Pozitionarea Gamma poate fi determinata prin analiza desfasurarii optiunilor pe diverse strike-uri si expirari. In general, traderii si analistii se uita la nivelurile cheie unde sunt concentrate cele mai mari expuneri Gamma, cum ar fi "Put Walls" sau "Call Walls", care indica barierele in care market-makerii trebuie sa faca ajustari semnificative in pozitionarea lor.
Motivul principal este faptul ca acesti dealeri si market-makeri au in general portofolii neutre directional (Delta = 0). Cand pozitionarea portofoliilor lor deviaza de la neutralitate (Delta portofoliului evolueaza/ajunge in pozitiv sau negativ) ei actioneaza (de cele mai multe ori, algoritmic si imediat) prin vanzari sau cumparari pentru a neutraliza Delta portofoliilor. Acest proces se numeste Hedging Dinamic.
Practic, efectele acestui proces de ajustare dinamica sunt resimtite direct in evolutia volatilitatii din piata.
Puteti urmari aici un video cu explicarea simplificata a procesului, reducant intregul proces (care este extrem de complex, dupa cum cred ca v-ati dat seama deja) la exemplul unei simple tranzactii.
Indicatorii de pozitionare Gamma
Exista cativa indicatori folositi pentru a evalua pozitionarea Gamma din piata, cum ar fi nivelurile de declansare a volatilitatii (Volatility Triggers). Acesti indicatori ne spun cand piata ar putea sa-si schimbe comportamentul de la unul stabil la unul volatil, in functie de cum se tranzactioneaza in raport cu anumite niveluri de pret.
Efectul expirarii optiunilor
Un alt aspect important al pozitionarii Gamma este legat de expirarea optiunilor. Pe masura ce optiunile se apropie de expirare, Gamma tinde sa creasca, iar volatilitatea pietei poate fi semnificativ afectata. Traderii pot folosi aceste informatii pentru a se pregati pentru posibile miscari bruste in jurul datelor de expirare. Din acest motiv avem si volatilitate crescuta in zile de expirare a contractelor de optiuni trimestriale (Triple Witching).
ATENTIE
In perioadele de volatilitate ridicata, pozitionarea Gamma devine si mai relevanta. Daca o piata este deja volatila si se afla intr-un regim de Gamma negativ, traderii trebuie sa fie constienti de riscurile crescute si sa fie pregatiti sa ajusteze rapid pozitiile sau sa ia masuri aditionale de hedging / protectie a portofoliilor.
In concluzie, intelegerea pozitionarii Gamma poate oferi traderilor un avantaj semnificativ, indiferent de instrumentul pe care il tranzactioneaza (actiuni, CFD, optiuni, futures).
Aceasta le permite sa anticipeze schimbarile de volatilitate si sa ajusteze strategiile de tranzactionare in functie de dinamica pietei.
Traderii care folosesc informatiile despre Gamma in mod eficient pot lua decizii mai informate si pot gestiona mai bine riscul pe portofoliile lor.
